Atacul aerian din Odesa: Cel puțin cinci persoane ucise și 18 rănite. Printre victime se află și un nou-născut

Atacul aerian din Odesa: Cel puțin cinci persoane ucise și 18 rănite. Printre victime se află și un nou-născut
Atac aerian în Odesa/ Sursa: Profimedia/ Caracter ilusrtrativ
Publicat: 23/04/2022, 19:13

Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 18 rănite în urma atacului cu rachete ruseşti de sâmbătă, în oraşul-port Odesa, din sudul Ucrainei, a transmis şeful de cabinet al preşedinţiei ucrainene.

„Odesa: cinci ucraineni ucişi şi 18 răniţi. Iar aceştia nu sunt decât cei care au fost găsiţi în acest stadiu. Potrivit tuturor aparenţelor, bilanţul va fi mai mare”, a indicat pe Telegram Andrii Ermak, precizând că printre cei ucişi figurează şi un „bebeluş de trei luni”, relatează Agerpres.

Rusia a lansat sâmbătă după-amiază un atac cu rachete de croazieră Kalibr, cel mai probabil lansate din Marea Neagră, asupra orașului-port ucrainean Odesa. Pe imaginile apărute pe rețelele sociale sunt văzute rachetele cum zboară deasupra orașului.

Două rachete de croazieră au lovit o instalaţie militară şi alte două- clădiri rezidenţiale din Odesa, port la Marea Neagră. Alte două rachete (aparent X555 sau X101) au fost distruse de sistemul de apărare antiaerian, a anunţat comandamentul operativ „Sud” al forţelor armate ucrainene.

Ultimul atac major asupra Odesei a avut loc la începutul lunii aprilie.

Armata aerului ucraineană a afirmat pe Facebook că forţele ruse ar fi lansat rachetele respective de pe bombardiere Tu-95 dinspre zona Mării Caspice, relatează.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Toți șoferii din România, obligați să plătească. Intră în vigoare pe 1 iulie pentru diesel...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×